|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||
Lacrimi de bucurieForma specială a sticlei de Otard e inspirată de “lacrimile” coniacului – micile picături care se preling pe pereții paharului după ce-l rotești pentru a te desfăta cu buchetul licorii. Atunci se spune că plânge coniacul, probabil de bucurie că e savurat cum trebuie.
|
Otard VS e un “tinerel” cu arome intense de fructe, potrivit ca aperitiv sau în combinație cu apă tonică ori suc de portocale .
Pe lângă finețea deosebită, coniacul Otard VSOP Fine Champagne se mândrește cu arome de flori, citrice, pere și tutun, străfulgerate adesea de adieri de vanilie.
Seducătoarea gingășie a coniacului Otard Napoléon vine din aromele lemn subliniate prin miresmele de fructe uscate și nucă de cocos.
Unic în lume prin tăria sa impresionantă de 55% e coniacul Otard 55. El ajunge în sticle exact așa cum iese din butoaiele de învechire, păstrându-și intactă aroma complexă de mirodenii, stejar, miere, limete și stafide.
Doar cele mai nobile distilate din Grande Champagne, Borderies și Fins Bois ajung să te încânte în Otard XO Gold. Lungii ani de învechire îi dau savoarea de rancio care se combină armonios cu note de miere și violete.
Din paradis (partea pivniței unde se păstrează cele mai vechi eaux-de-vie) vine impresionantul coniac Otard 1795 Extra. “Seniorul” casei te cucerește cu aroma generoasă de fructe uscate, miere și cutie de trabucuri, apoi te subjugă prin gustul nesfârșit de rancio.

|
|