Gin
Istoria ginului
Cum se face ginul
Tipuri de gin
Arta ginului
Cum se bea ginul
Alte shot-uri: Tequila Băuturi

Gin

Strămoșul ginului e o poțiune din alcool și ienupăr care se vindea în farmaciile din Olanda secolului 16 ca leac pentru diverse afecțiuni. El a fost făcut celebru de soldații englezi care luptau în Războiul Olandez de Independență. Ostașii au văzut că ginul vindecă rapid tremuratul picioarelor și l-au numit “Dutch courage”.

O invenție cu mult cap

Părintele ginului e socotit medicul și fiziologul Francicus Sylvius de la Boë. După ce a studiat creierul și a descoperit fisura silviană, care desparte lobii frontal și parietal de cel temporal, savantul a vrut să sărbătorească. Și a inventat ginul pe la jumătatea secolului 17.

istoria ginului Armata britanică a adus ginul în Regat, dar acesta a devenit popular abia după ce Wilhelm de Orania s-a încoronat rege al Angliei. El a permis oricărui englez să producă gin, dar a impus taxe mari pe alcoolul de import.

Nași englezi, părinți olandezi

Numele de “gin” vine din cuvîntul”jenever”, care înseamnă în olandeză atât “ienupăr”, cât și băutura aromată cu această plantă. Numele de “gin” vine din cuvîntul”jenever”, care înseamnă în olandeză atât “ienupăr”, cât și băutura aromată cu această plantă. Nevrând să piardă nicio clipă în care ar fi putut s-o savureze, englezii au prescurtat cuvântul în “gin”.

istoria ginului Britanicii au dat năvală la gin, iar prin 1720 s-a ajuns ca un sfert din casele din Londra să fie folosite fie pentru producția, fie pentru vânzarea de alcool. Distilatul din acea perioadă era botezat cu terebentină și acid sulfuric, pentru a-i masca mirosul oribil și pentru a-i crește tăria. Totuși, londonezii lichidau cam 50 de milioane de litri de gin pe an, care ajunsese mult mai ieftin decât berea.

Alcoolismul a devenit o problemă națională, pe care The Gin Act din 1736 a încercat s-o rezolve prin impunerea unor taxe uriașe. Rezultatul: lupte de stradă și creșterea cu 50% a producției de gin ilegal.

Anularea acestui act a dus la apariția distileriilor moderne de gin, atent supravegheate și taxate la niveluri acceptabile. Ca urmare, ginul a câștigat în respectabilitate și a început să-și facă loc prin secolul 19 printre băuturile favorite ale gentlemanilor englezi. La acest lucru a contribuit și inventare distilării continue, care permitea producerea unui alcool pur, numai bun de aromat cu ienupăr.

Gin tonic, inamicul malariei

Când malaria făcea ravagii în coloniile britanice, chinina era singurul medicament eficient. Singura problemă: leacul era foarte amar. Singura soluție: amestecarea chininei cu gin și apă. Dintr-o lovitură, s-au inventat apa tonică (apă cu chinină) și ginul tonic.

Ginul a ajuns în lumea nouă odată cu primii coloniști și le-a rămas prieten de nădejde în anii Prohibiției. Fiind un alcool ușor de produs, el era făcut în mai toate gospodăriile, chiar în cada de baie, de unde a apărut și numele de “bathtub gin” care descria toate băuturile “casnice”.

Ginul a devenit o băutură de bon-ton odată cu nașterea Martini-ului, un cocktail făcut din vermut și gin, garnisit cu o măslină. Probabil cea mai bună rețetă de Martini îi aparține lui Winston Churchill, care considera că e de ajuns doar să treacă dopul unei sticle de vermut peste un pahar de gin.