|
 Istoria romului
Încă din fragedă pruncie omenirea a descoperit în trestia de zahăr o metodă sigură de a se simți bine. Anticii indienii și chinezi sigur scoteau alcool din tulpinile dulci; în Malaezia, vârsta vinului de trestie de zahăr se socotește în milenii. Prin secolul14, Marco Polo a lăudat o băutură din trestie de zahăr care i-a fost servită în Iran.
Strămoșul direct al romului a apărut pe plantațiile de trestie de zahăr din Caraibe prin secolul 17. Sclavii de aici au descoperit că puteau scăpa de grijile zilnice dacă fermentau melasa cu apă. Primele romuri erau foarte aspre, greu de băut, și de aceea purtau porecla de Kill-Devil, mai rele decât diavolul.
Cine a nășit romul
Prin asprimea și tăria sa, romul timpuriu îi provoca pe consumatorii fideli la petreceri sălbatice, extrem de zgomotoase. Aceste chefuri-monstru erau numite în argoul englezesc rumbustion sau rumbullion (zarvă, scandal). Prin prescurtare, s-a ajuns la rum.
Odată descoperit în Caraibe, romul a ajuns repede în America, unde a devenit o mare afacere. În New England, se producea suficient rom pentru ca fiecare suflet să aibă parte de 14 litri de băutură alcoolică pe an. Mai mult, romul din Rhode Island a ajuns să fie folosit drept monedă de schimb, în paralel cu aurul.
 Sclavii romului
Nevoia de zahăr și de melasă pentru producerea de rom a dus la apariția temutului “triunghi al scavilor”. Mai întâi melasa era dusă în New England și schimbată pe rom. Romul era dus apoi în Africa de Vest și dat pe sclavi. În final, milioane de africani au fost duși în Caraibe, în America de Sud sau în coloniile americane ca să lucreze pe plantațiile de trestie de zahăr.
Fiecare pirat cu romul lui
De comerțul cu rom se ocupau și infamii privateers – pirați cu aprobare de la guvernul țării de baștină să atace corăbiile statelor inamice. Faimos e Francis Drake, înnobilat cu titlul de Sir pentru tâlhării la… oceanul mare. |
 Dragostea dintre marinari și rom a început în 1655, când englezii au cucerit Jamaica. Abundența de rom i-a făcut pe căpitani să le dea mateloților rația zilnică de alcool sub formă de rom, în loc de brandy. De-abia în 1970 a renunțat Marina Britanică la acest obicei, deși în zilele de sărbătoare marinarii englezi tot mai primesc vechea porție de rom.
Sânge și rom de la amiralul Nelson
Celebra victorie de la Trafalgar a adus faima, dar și moartea amiralului Nelson, răpus de rănile căpătate în luptă. Corpul său a fost conservat într-un butoi de rom, pentru a rezista până în Anglia, unde să fie înmormântat creștinește.
Marinarii însă au găurit butoiul și au băut atât romul, cât și sângele comandantului. De aceea, marinarii britanici numesc azi cu drag romul “sângele lui Nelson”. |
Astăzi, romul curge în valuri din Caraibe până în America de Sud, Statele Unite și Australia. Producătorii și-au rafinat oferta și au scos romuri de mare valoare, care se luptă nemilos pentru favorurile cunoscătorilor cu Scotch-urile scoțiene și cognac-urile franțuzești.
|
