|
|
|
Istoria vodciiNimeni nu poate spune cu siguranță unde s-a făcut prima oară vodcă. Rușii, polonezii, ba chiar și ucrainienii sau scandinavii își dispută paternitatea acestei băuturi. Cert e că numele vine de la diminutivul cuvântului slav voda (apă) și e inspirat de latinescul aqua vitae, numele generic al băuturilor alcoolice tari în Evul Mediu.Dar hai să cădem de acord cu legendele și să zicem că rușii au fost primii care au produs vodcă. Ironic e că ei au aflat de alcoolul distilat de la ambasadorii genovezi, care în 1386 i-au adus la Moscova marelui duce Dmitri Donskoi un strop de aqua vitae. Nobilul a reținut că darul era folosit pe post de medicament și a început să se trateze zilnic cu licoarea bine gradată.
|
||||||||||||||||||||||||
Pentru a face o vodcă și mai bună, rușii l-au pus la treabă pe însuși Mendeleev, descoperitorul tabelului elementelor chimice. Savantul a studiat băutura și a descoperit că ea e cel mai bine asimilată de organism când are o tărie de 38%. Liderii țării, care taxau vodca în funcție de conținutul de alcool, au rotunjit cifra la 40% (pentru a ușura calculele) și au impus-o în 1894 drept noul standard al băuturii naționale rusești. |
Imediat ce au venit la putere, bolșevicii au naționalizat distileriile. Vechii maeștrii ai vodcii au fost obligați să fugă din țară și să ducă secretul băuturii în Europa de Vest. Numele unora dintre ei, ca de exemplu Smirnoff, sunt celebre și azi.
Deși inițial au interzis-o, comuniștii au reluat repede producția de vodcă. Cererea internă imensă a scăzut însă semificativ calitatea băuturii. Mai mult, în anii “80, încercând să combată alcoolismul, Gorbaciov a trasnformat multe distilerii în fabrici de sucuri. Perestroika alcoolică, la fel ca și orice altă prohibiție, a eșuat însă.
După căderea comunismului, în Rusia au reapărut producătorii de vodcă de foarte bună calitate, care în prezent se luptă să recucerească lumea.
La începutul anilor 2000, Diageo a lansat Ciroc, o băutură distilată exclusiv din struguri care era prezentată drept vodcă. Producătorii tradiționali (Rusia și Polonia în special) au încercat imediat să obțină o decizie a UE prin care doar alcoolul obținut din cereale, cartofi sau melasă de sfeclă de zahăr să poată fi numit legal “vodcă”. “Cum nici francezii nu ar accepta șampanie de prune sau scoțienii, whisky de caise, nici noi nu vrem vodcă de struguri”, argumenta un euro-parlamentar din Polonia.
Momentan, s-a căzut la pace grație compromisului propus de Horst Schnellhardt, conform căruia vodca produsă din alte ingrediente decât cele tradiționale trebuie să menționeze acest lucru pe etichetă.
|
|